Trei lesbiene au murit din cauza rănilor, în urma unui incendiu criminal într-un imobil la Buenos Aires, pe care comunitatea lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor îl denunţă drept o „crimă a urii” faţă de cupluri de acelaşi sex.
Un bărbat în vârstă de 62 de ani, care locuia în imobil de mai mulţi ani, a aruncat un exploziv artizanal, probabil un cocteil molotov, dintr-un motiv necunoscut, într-o cameră în care locuia un cuplu de lesbiene şi în care şedea încă o lesbiană.
O primă femeie, în vârstă de 52 de ani, a murit după fapte, iar alta, de aceeaşi vârstă, miercuri, în urma incendiului care a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică în cartierulBarracas, într-un „conventillo”, un tip de locuinţă-pensiune colectivă, ocupată de mai multe gospodării, adesea o gospodărie pe cameră.
Cea de a treia victimă, în vârstă de 43 de ani, a murit duminică, la o săptămână după incendiu, au anunţat autorităţile din domeniul săntăţii de la Buenos Aires şi FederaţiaLGBT+ Argentina, notează AFP, citată de News.ro.
Aproximativ 30 de locuitori ai imobilului au fost evacuaţi, iar autorul atacului a fost arestat la faţa locului, după ce a încercat să-şi dea foc.
Însă FederaţiaLGBT+ şi organisme de drepturile omului au arătat cu degetul o „crimă a urii” faţă de cuplurile lesbiene.
Ministerul Femeilor din provinciaBuenos Aires, de orientare peronistă, în opoziţie faţă de preşedintele ultraliberal Javier Milei, a denunţat o „crimă de lesbofobie”, care „nu este un caz izolat şi care face parte din discursuri repetate în mod iresponsabil de către Guvern”.
El a suprimat Ministerul Femeilor, a anunţat că va închide Institutul Naţional împotriva Discriminării şi că va interzice limbajul care include în armată – în care nu era o directivă – şi în administraţia naţională.